07 iulie 2013


    Sebastian Vettel castiga pentru prima data cursa de casa de la Nürburgring, fiind urmat indeaproape de grupul pilotilor Lotus, Kimi Räikkönen si Romain Grosjean, care i-au dat mari batai de cap liderului clasamentului general. In afara podiumului au terminat Fernando Alonso si Lewis Hamilton. 



    Cursa a inceput cum nu se putea mai rau pentru poleman-ul Hamilton, fiind fentat si depasit de ambii piloti Red Bull Racing. Felipe Massa a fost scos din cursa de o problema mecanica, in turul 4, in timp ce desprinderea rotii dreapta spate (nefiind bine fixata la schimbul de pneuri) l-a aruncat pe Mark Webber in spatele plutonului, inainte de a lua la tinta un cameraman aflat pe linia boxelor. Momentul tragi-comic al zilei a venit insa din partea monopostului Marussia a lui Jules Bianchi, ce a luat-o pur si simplu la vale, pe diagonala pistei, abandonat fiind pe marginea circuitului, dupa o explozie a motorului Cosworth. Acest incident incredibil a provocat iesirea masinii de siguranta, lucru ce a compactat plutonul si a asigurat o a doua jumatate foarte interesanta a cursei. Astfel, a inceput un "menage á trois" intre monoposturile motorizate de francezii de la Renault, RB9-ul lui Sebastian Vettel si cele doua Lotus-uri E21 pilotate de Grosjean si Räikkönen, ce a fost incheiat abia in momentul in care germanul de la Red Bull a trecut linia de sosire. 


    O noua etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 s-a incheiat, pe legendarul circuitut de la Nürburgring, cu o victorie bine meritata pentru Sebatian Vettel si cu doua monoposturi pe podium-ul german pentru francezii de la Lotus F1. "Marele Circ" revine in 3 saptamani, cu Marele Premiu al Ungariei, pe circuitul de la Hungaroring. Numai bine!


                                Rezultatele Complete





TheSeeker


06 iulie 2013

Desfasurare  05 - 07 iulie 2013.

Program (GMT+2, ora Romaniei)

  Antrenamente:  P1 - Vineri 11:00. P2 - Vineri 15:00. P3 - Sambata 12:00.
  Calificari: Q1, Q2, Q3 - Sambata 15:00.
  Cursa: Duminica 15:00.

Circuit  Nürburgring, Nürburg, Germania. 


    Etapa cu numarul 9 din sezon ne aduce pe legendarul circuit german de la Nürburgring, un loc incarcat de istorie si emotie. Circuitul a intrat pentru prima data in calendarul competitional in anul 1951, gazduind numeroase editii ale Marelui Premiu al Germanei pe varianta Nordschleife (poreclita "iadul verde"), pana la accidentul aproape fatal al lui Niki Lauda, din 1976, lucru ce a cauzat mutarea locatiei acestui eveniment pe Hockenheimring, pana in anul 2006 (cu exceptia editiei din 1985). Circuitul a fost prezent in calendarul competitional din 1995 pana in 2006, sub titulatura de Marele Premiu al Europei, dupa s-a stabilit o alternanta anuala in gazduirea Marelui Premiu al Germaniei intre Nürburgring si Hockenheimring. 
    Spre deosebire de acum doi ani, anul acesta exista 2 zone DRS (ca pe majoritatea circuitelor in 2013), prima pe zona de mare viteza dintre virajele 11 si 13 si cea de-a doua pe linia de start sosire. Puncte de remarcat ale turului de circuit ar fi primul viraj, un ac de par complex si inselator, si cele doua sicane largi consecutive, S-ul Schumacher (virajele 8-9) si combinatia virajelor 10-11 (RTL-Kurve si Warstein-Kurve).
    In cursa de duminica, pilotii vor parcurge 60 de tururi, prin cele 15 viraje ale pistei de 5.148 km. Recordul pe turul de circuit a fost stabilit la 1:29.468, de catre Michael Schumacher, in 2004. 
    

Pneuri



 Predictii

    Avand in vedere rezultatele sesiunilor de Antrenamente si Calificari, lupta pentru victorie pare a se da intre Red Bull Racing si Mercedes AMG, cu Hamilton si Vettel in prima linie, urmati de Mark Webber. Cuplul Lotus F1 ocupa pozitiile 4 si 5 pe grila, dar nu cred ca au viteza necesara pentru a obtine o victorie, in timp ce o clasare pe podium pare foarte accesibila. Strategia aleasa de Ferrari l-a aruncat pe Fernando Alonso pe locul 8 al grilei, insa cred ca acesta isi pastreaza inca sanele la victorie, in timp Nico Rosberg nu cred ca va intelege prea multe din cursa de maine, plecand de pe un nemultumitor loc 11. 

    Lupta pentru titlu se inteteste astfel, conturandu-se trei potentiali campioni mondiali prin Vettel, Alonso si Räkkönen, restul urmaritorilor avand sanse considerabil reduse, fiind atat de in urma, in acest punct al sezonului. 

TheSeeker


 
© 2012. Design by Main-Blogger - Blogger Template and Blogging Stuff